Nu exista parinte perfect cum nu exista copil fara cusur. Dar relatia de atasament dintre cei doi reprezinta o premisa a sanatatii emotionale a copilului. Pe cat de importanta, pe atat de complexa, cresterea si educarea unui copil necesita rabdare si intelepciune din partea parintelui.
Dar mai ales o informare temeinica si corecta asupra trebuintelor sale. Daruire si rabdare. Greselile pe care parintii le fac in relatia cu ai lor copii se pot transforma foarte usor intr-un abuz.
Relatia de atasament dintre parinte si copil inceputa in viata intrauterina prinde contur in primul an si depinde de abilitatea mamei si tatalui in a recunoaste mesajele pe care le transmite copilul si de modul in care ei raspund nevoilor lui.
Pentru a raspunde adecvat trebuintelor copilului, trebuie nu numai sa-l observati in permanenta pe cel mic, dar si sa-i analizati comportamentul din perspectiva nivelului si nevoilor lui de dezvoltare.
Spre exemplu, un copil nesigur emotional isi va provoca parintele prin tot felul de atitudini doar ca sa ii observe reactia. Este modalitatea lor de a „testa” natura relatiei de atasament cu adultul, avertizeaza specialistii.
Relatia afectiva construita in primii ani de viata reprezinta „piatra de temelie” in ce priveste dezvoltarea emotionala si sociala a puberului, adolescentului si adultului.
Copiii pot dezvolta patru tipuri principale de atasament: securizant (orice s-ar intampla, cineva ii va purta de grija intotdeauna), anxios-evitant (nu se pot baza pe adult si evita uneori parintele, chiar daca numai in prezenta lui se simte in siguranta), rezistent (isi rezolva singuri problemele si resimt adesea furie fata de ceilalti) si dezorganizat (este incoerent si imprevizibil in relatiile cu ceilalti), rezultate in urma interactiunii cu persoanele semnificative din viata lor.
Iar rolul parintilor este tocmai acela de a le conferi un mediu sigur si sanatos si sa le arate copiilor cat de importante sunt nevoile lor si cat de valorosi sunt ei indiferent de comportamentul pe care-l adopta.
„Prin atitudinea lor, prin modul in care privesc lumea, pe sine si pe copilul lor, prin ceea ce spun si fac, si mai ales cum o fac, parintii sunt unul dintre factorii fundamentali prin care pot sa sustina sau sa puna piedici dezvoltarii emotionale a copiilor lor.
Din primii ani de viata, copiii invata prin exemplul parintilor cum sa gestioneze frustrarile, cum sa se autocontroleze, cum sa se manifeste, cum se exprima emotiile si nevoile. Pentru ei familia este intregul univers, asadar copilul mic va presupune ca toata lumea face ce vede el acasa, ca ASA SE FACE”, considera psiholog psihoterapeut Irina Ghimbasanu.
Unde gresesc parintii?
Un parinte informat inseamna un copil sanatos si bine dezvoltat emotional. De modul in care se comporta si reactioneaza in diverse contexte parintele depinde comportamentul si reactia copilului. Copilul invata din mediul sau apropiat, din actiunile parintilor, din modul in care acestia reactioneaza emotional in anumite situatii.
Totodata, intelegerea modului in care copilul invata din mediul sau il ajuta pe adult sa aleaga atitudinea potrivita fata de comportamentele sale.
„Daca parintele nu stie sau nu poate sa isi contina temerile si frustrarile, sa isi descrie starile prin cuvinte si sa gaseasca modalitati acceptabile de a le descarca si a se calma, fara sa le dezlantuie pe cei din jur, copilul nu are de unde sa invete sa faca acest lucru.
Parintii controleaza climatul familial si atmosfera pe care ei o genereaza in casa este pentru copii precum vremea pentru copacei. Daca vremea este frumoasa, calma si echilibrata, copaceii cresc armonios si linistiti.
Daca vremea este imprevizibila, cu furtuni mari sau perioade prelungite de inghet sau pe o parte arde soarele prea tare si pe alta este prea frig, copaceii vor creste asa cum pot, adaptandu-se la acest tip de vreme. Pe ei si inauntrul lor, insa, vor ramane urmele acestor experiente toata viata”, adauga psiholog psihoterapeut Irina Ghimbasanu.
Din lipsa de timp sau de informatie, parintii comit frecvent greseli in ceea ce ii priveste pe copii. Qbebe a identificat pentru parintii care se vor informati greselile de care trebuie sa se fereasca in relatia cu cei mici.
1. Pedepsirea cu bataia
Nu-ti bate copilul! Un copil nu trebuie lovit niciodata oricat i-ar fi de greu parintelui sa-si controleze pornirile! Bataia il inspaimanta, il doare, il face sa se simta neputincios si umilit.
Pedeapsa fizica il va invata ca violenta devine o solutie cand vrei sa-i faci pe ceilalti sa te asculte, sa ti se supuna.
Bataia nu impune respect, ci ostilitate si resentimente. Iar copilul abuzat fizic va dori sa se razbune, mai devreme sau mai tarziu, pe parintele care l-a lovit.
2. Umilirea copilului
Nu-ti umili copilul! Nu-l insulta, nu-l desconsidera si nu-i adresa cuvinte urate. Ii stirbesti, astfel, increderea in sine si in valoarea proprie. Mai mult decat atat, ii distrugi increderea in tine si in dreptul lui de a gresi si de a invata din asta.
3. Compensarea lipsei de atentie cu beneficii materiale
Este una dintre cele mai mari erori facute vreodata de parinti. Incercarea de a suplini nevoia de afectivitate cu jucarii sau orice alte recompense materiale atrage reactii violente din partea copilului, cerinte din ce in ce mai mari, frustrari si nemultumiri crescande care pot culmina cu tulburari de comportament.
4. Absenta unor reguli minimale de conduita
Limitele comportamentale au menirea sa stabileasca ce este si ce nu este permis si sa ofere un cadru de siguranta pentru copil. Dar pentru aceasta trebuie trasate reguli clare, respectate in primul rand de parinti. Absenta lor creeaza un comportament dezorganizat din partea copilului, care poate astfel dezvolta tulburari de comportament.
5. Descarcarea pe copil
Nu-i impartasi copilulului ingrijorarile si temerile tale! Copilul are nevoie sa se simta in siguranta, nu sa fie incarcat cu o povara de griji si probleme ale vietii, pe care nu o poate sustine. Daca te simti depasit de situatie, apeleaza la prieteni, rude sau specialisti. Nu te mai sprijini pe copil! Va deveni un adult garbovit inainte de vreme.
6. Respingerea copilului
Nu respinge copilul si nu minimiza lucrurile care sunt importante pentru el. Incearca, mai degraba, sa te pui in pielea lui si sa intelegi ce simte. Aminteste-ti ca ai fost ca el si ca ai resimtit acut gesturile de respingere si indisponibilitatea parintilor.
Nu repeta greseala lor. Lipsa de afectivitate il va transforma intr-un adolescent anxios si frustat care nu va cunoaste emotiile si nu va sti sa le exprime.
7. Observarea comportamentelor inadecvate
Daca micutul primeste atentia ta numai cand se comporta gresit, va repeta comportamentul nedorit ori de cate ori simte nevoia de afectiune. Va intelege ca acesta este singurul mod de a obtine atentia. Nu te limita doar la a-l certa. Daca-l lauzi atunci cand reuseste ceva sau se comporta corespunzator, va deveni increzator in sine si in tine!
8. Usurinta cu care faci promisiuni pe care nu le respecti
Nu promite daca nu esti convins ca te poti tine de cuvant. Copilul va crede si isi pune sperantele in tine. Il vei dezamagi daca promiti cu usurinta si apoi uiti sau – mai grav – nici macar nu ai intentia sa onorezi promisiunea. In plus, il inveti, de fapt, ca nu se poate baza pe tine!
9. Usurinta cu care ii cumperi tot ce-si doreste!
Evita sa-i cumperi copilului chiar tot ce vrea. Trebuie sa stii sa faci diferenta intre ce isi doreste si ce are nevoie. Prioritare sunt nevoile si pasiunile care-l dezvolta, mai apoi dorintele. Alege sa-i indeplinesti cu predilectie dorintele care-i fac bine. Copilul trebuie sa invete sa isi gestioneze frustrarile, ca nu poate primi tot ce si cand doreste.
10. Nevoia de control asupra copilului
Nevoia de control a unora dintre parinti ii face rigizi si nu le permite sa tina pasul cu schimbarile firesti din dezvoltarea copilului, pe care le interpreteaza ca pe semne ale unor probleme. Cateodata il duc la terapeut, in speranta ca acesta-i va spune copilului sa se potoleasca si sa asculte de parinte.
Copiii au nevoie sa simta ca parintii lor au incredere in ei, in faptul ca sunt buni si pot lua decizii bune. Cu un parinte care-l tine din scurt si nu-i intelege nevoile, copilul dezvolta mai degraba strategii de evaziune si satisfacere „ilicita” a nevoilor, decat responsabilitate si cumpatare.
11. Confortul material al familiei mai presus de copil
Parintii se concentreaza atat de mult pe a asigura confortul material al familiei si „sa nu-i lipseasca copilului nimic”, incat uita sa-l asculte. Nu au timp si nici rabdare sa afle cum experimenteaza copilul lor viata.
Mai rau, se raporteaza la el pe baza experientelor si nevoilor proprii si pierd din vedere ca cel mic este, de fapt, o persoana cu nevoi distincte. In aceste situatii, copilul se simte nevazut si neinteles sau gresit inteles, frustrat si singur, nevalorizat si neimportant pentru parintii lui.
12. Grija exagerata
Parintii care ii protejeaza excesiv pe copii le fac mai mult rau decat bine. Spre exemplu, copilul nu va sti sa gestioneze o posibila situatie de conflict pentru ca mama sau tatal a sarit imediat pe terenul de joaca in momentul in care cineva i-a impins „odorul”. Astfel, se vor simti inferiori si inutili.
13. Asteptari prea mari de la copil
O alta greseala frecventa este ca parintii pun semnul egal intre nevoile lor si ale copilului, dand nastere asteptarilor nerealiste pe care le au de la el. Dorintele si nevoile neimplinite ii transforma pe unii parinti in „vanatori” de trofee obtinute prin copil. Urmand drumul trasat de mama sau tata, copilul va experimenta insuccesul si se va simti incapabil si frustrat.
14. Prea multa sau prea putina independenta acordata copilului
Nevoia de independeta se dezvolta odata cu varsta. Iar parintii trebuie sa stie foarte bine sa ii „administreze” copilului doza potrivita de independenta. Cu prea multa nu va sti ce sa faca si, implicit, va avea un comportament exagerat, iar prea putina va substimula copilul care va deveni un adult neincrezator.
15. Transmiterea unor mesaje emotionale gresite
Parintii pun adeseori semnul egal intre „ai facut un lucru rau” si „esti un rau” si folosesc cu prea mare usurinta cea de-a doua afirmatie de fiecare data cand micutul nu se comporta pe placul lor. La acestea adauga „prostule!”, „tampitule” si, uite asa, stima de sine a copilului scade usor-usor.