sâmbătă, septembrie 5, 2020

10 minciuni pe care multi oameni inca le cred!

1. Există gravitaţie în spaţiu

- Advertisement -

Chiar dacă este mai puțină, există gravitaţie în spaţiu. De fapt, astronauții de la bordul ISS, precum și nava lor, cad foarte încet, ceea ce duce la imponderabilitate. Aceasta este starea în care nu simți efectele greutății, deși greutatea există în continuare.

2. Coca-Cola la sticlă are un gust diferit față de sucul îmbuteliat în plastic sau doză de aluminiu

Prima diferenţă vine din faptul că, deşi producătorii dizolvă aceeaşi cantitate de dioxid de carbon în Cola, indiferent de recipient, plasticul permite, într-o mai mare măsură, pierderea acidului.

A doua diferenţă este cauzată de faptul că politetilentereftalatul (PET) din care sunt făcute aceste recipiente conţine cantităţi de acetaldehidă, care migrează în lichidul din interior, şi este percepută prin aroma „de plastic“ resimţită după consum.

- Advertisement -

3. Acesta este un truc al magazinelor de a aseza prosoapele

Acesta este un exemplu de soluție anti-furt: trebuie să chemi un asistent din magazin pentru a putea lua produsul pe care vrei să îl cumperi.

4. Chips-urile nu sunt realizate 100% din cartofi

Nu toate chips-urile sunt realizate 100% din cartofi. Acestea conțin și amidon, făină și apă. Toate ingredientele sunt amestecate și presate în forme speciale.

5. Compania De Beers are monopol pe piața diamantelor

- Advertisement -

6. Pământul nu este perfect rotund

Pământul nu are o formă sferică, ci are forma unui geoid. La elipsoidul Pământului raza ecuatorială este mai lungă decât raza polară cu 21,4 km. Această diferență determină așa numita turtire a Pământului.

7. Nu toate pavelele sunt reale

Uneori, în unele locuri, această practică este des întâlnită. Așa-zisul pavaj costă mai puțin și se realizează într-un timp mai scurt.

8. Bufnițele au picioarele lungi

Bufnița poate să își rotească capul la 270 grade – față de 90 grade la om – fără să aibă nici cea mai mică problemă. În plus, aceasta chiar are picioarele destul de lungi, fapt pe care mulți dintre noi nu îl știau.

9. Moliile adulte nu mănâncă țesăturile

Larvele sunt cele care mănâncă materialul textil, pentru că au nevoie de substanțe nutritive. În schimb, adulții nu consumă absolut nimic pe parcursul existenței lor efemere, singura lor grijă fiind reproducerea.

10. Memoria peștișorului auriu nu durează doar 3 secunde

Studiile au arătat că acești pești mici sunt capabili să rețină amintiri timp de până la 6 zile

Citeste si:

1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.

2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.

3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.

4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.

5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.

6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.

7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.

8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.

9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.

10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.

11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.

12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.

13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect…

14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici… pe zi.

15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.