joi, septembrie 24, 2020

4 momente în care alcoolul a schimbat istoria

„Alcoolul dezinhibă, lasă la suprafaţă să ajungă emoţii, reacţii care înainte au fost cenzurate. Sunt persoane care au un fond agresiv şi alcoolul accentuează starea lor naturală, de aici şi reacţiile diferite. Sigur, depinde şi de cantitatea de alcool consumată.”

- Advertisement -

1. Abraham Lincoln, abandonat pentru un pahar de tărie

În noaptea asasinării lui Abraham Lincoln, lui John Parker i s-a dat sarcina de a-l proteja pe președinte în timpul spectacolului de la Teatrul Ford. După ce președintele și soția sa și-au ocupat locurile în sală, Parker a dispărut de lângă cuplul prezidențial.

Parker a acceptat invitația venită din partea valetului și a vizitiului lui Lincoln de a bea un pahar în barul Star, de peste drum. Nu vom ști niciodată cu siguranță ce s-ar fi întâmplat dacă Parker ar fi refuzat acea invitație. Poate că și în acest caz asasinul John Wilkes Booth ar fi reușit să treacă de cei care asigurau securitatea președintelui.

2. Rușii au pierdut un război fiindcă erau prea beți

- Advertisement -

Nicio națiune nu este asociată cu un anumit tip de alcool mai mult decât este legată Rusia de votcă.
În timpul Războiului Ruso-Japonez, rușii au demonstrat că nu pot renunța la băutura lor preferată nici măcar pentru a câștiga un război.

După încetarea ostilităților, ziarele ruse au relatat că soldații erau prea beți pentru a putea lupta. Din cauza alcoolului, ei au devenit ținte ușoare pentru japonezi.

Pentru a pune capăt ostilităților, în 1905, Rusia a acceptat termenii unui tratat nu tocmai ideal, printr-o negociere mediată de Theodore Roosevelt.
Până și Țarul Nicolae a dat vina pe alcool pentru performanțele militare jalnice ale țării sale.

3. George Washington a mituit votanții cu alcool

Ca politician, este important să știi ce le place votanților tăi. Pentru George Washington și ceilalți politicieni din Virginia, răspunsul era simplu: alcoolul.

La începutul carierei sale, Washington și-a cheltuit toate fondurile de campanie pentru a cumpăra suficientă băutură încât să-i convingă pe votanți să-l aleagă în adunarea legislativă a statului Virginia, în 1758.

Poate că, dacă americanilor nu le-ar fi plăcut atât de mult băutura, George Washington ar fi pierdut această primă luptă electorală.

- Advertisement -

Astfel, politicianul ar fi dispărut în obscuritate, iar America ar fi ratat șansa de a-și alege unul dintre cei mai apreciați președinți.

4. Louis Pasteur a studiat vinul și berea și a inventat… pasteurizarea

Termenul de „pasteurizare” a devenit sinonim cu produsele lactate. Cu toate acestea, alcoolul a fost cel care l-a ajutat pe Louis Pasteur această mare descoperire.

Munca de chimist a lui Pasteur implica studierea fermentației și a acririi vinului. Pasteur a fost cel care a dovedit că bacteriile din lichide precum berea sau vinul erau motivul pentru care acestea se stricau.

Pentru a contracara acest efect, Pasteur a testat procesul de fierbere a lichidelor și apoi răcirea lor, un proces cunoscut ca „pasteurizare”.

Primul test încununat de succes a avut loc în 1862 și, de atunci, lumea este un loc mai sigur.

Sursa: incredibilia.ro