marți, septembrie 15, 2020

Un fermier din Romania si-a deschis un magazin fara vanzator! Oamenii isi iau ce au nevoie si lasa banii intr-o cutie!!

De multe ori auzim ca in Romania nu se poate trai din cauza hotiei, ca orice om fura indiferent de unde se afla sau ce pozitie sociala are. Ei bine aflam ca nu este chiar asa si ca mai sunt si oameni de buna credinta care au incredere ca lumea se poate schimba si daca esti om bun la fel pot fi si cei din jurul tau. Astfel un barbat si-a deschis un magazin  unde nu exsta nici vanzatoare nici paznic. Oamenii intra, iau ce au nevoie si la plecare lasa banii intr-o cutie.

- Advertisement -

„Am cultivat, pe terenul meu şi al unor vecini cu care m–am asociat, aproape un hectar porumb dulce, pentru comercializare. Apoi am închiriat un loc de parcare în zona unui hipermarket din Deva, unde am amenajat un stand de vânzare a porumbului dulce, pentru fiert. Dimineaţa las pe tejghea mai multe lăzi cu ştiuleţi de porumb, lângă care se află o cutie în care clienţii pot introduce banii. Există şi un afiş pe care scrie <<Vânzare în sistem: cinste şi onoare>>.  Până seara, când mă întorc de la lucru, locul nu este supravegheat de nimeni. Totuşi, mulţi dintre cei care vin să cumpere lasă bani pentru porumbul luat, dovedindu-şi astfel omania”, a declarat Nicolae, pentru adevarul.ro.

Acesta se declara extrem de impresionat de gestul oamenilor care desi vad ca pot fura fara probleme prefera sa nu o faca si lasa banii in cutia de la stand.

„Este o mare bucurie să observi că oamenii, după ce pun bani în cutie, pleacă de acolo cu un sentiment de mulţumire, că sunt cinstiţi. Sunt şi oameni care nu plătesc, dar eu mi-am asumat riscul cu furatul şi privesc partea plină a paharului. Este şi un fel de artă ce se întâmplă acolo. De fapt, omul nu îşi duce acasă numai porumbul, ci îşi duce acasă şi cinstea şi onoarea lui. O dată am stat în maşină în apropiere de stand şi m-am uitat la ce se întâmplă. Am văzut copii care îi întrebau pe părinţii care luau porumb ce înseamnă cinste sau onoare, iar părinţii le explicau. Am văzut oameni care veneau preocupaţi de grijile zilei, iar când plecau de la stand, dintr-o dată scoteau pieptul înainte, ridicau capul sus, demn, şi se vedea pe ei că au descoperit că, de fapt, sunt oameni cinstiţi. Sunt lucruri simple, pe care le-am văzut acolo, dar extrem de importante”, a mai povestit el.

- Advertisement -