De multe ori soarta ne pune la incercari extrem de grele si trebuie sa stim cum sa trecrem peste ele si cum sa reusim in viata. Chiar daca in unele momente ne este extrem de greu trebuie sa luptam si astfel cu munca si daruire o sa reusim sa facem tot ce ne-am propus.

Spre exemplu astazi va prezentam povestea lui Cornel Manaz un tanar care a reusit sa isi construiasca o afacere de milioane de euro fara sa aibe nici macar un ajutor.  Cornel s-a născut la Botoşani în anul 1986, dar a fost abandonat la naştere şi a crescut prin orfelinate.

„Cele mai multe persoane cred că, dacă vii din orfelinat, nu ai nicio şansă. Eu zic că şansele sunt egale, indiferent dacă ai stat în sânul familiei sau ai crescut într-un sistem de plasament. Am reuşit totul prin voinţă”, a spus tânărul.

Acesta a dorit mereu sa se autodepaseasca si sa faca ceva cu viata lui indiferent de cat de greu a fost pentru el.

„V-aş putea spune cum am reuşit să-mi câştig prima dată mâncarea suplimentară. A fost un troc. Atunci nu aveam nevoie de bani. Dacă aveai bani, riscai să fie confiscaţi de cei mai mari. La 10-11 ani m-am dus la vecini, ca să-i ajut să facă curat la găini, ca să-mi dea ceva de mâncare. Mâncarea din orfelinat era suficientă, dar, repetându-se permanent aceeaşi alimentaţie, ajungi la suprasaturaţie şi vrei altceva. Vorbim despre perioada anilor 1992 – 1995, când pâinea se aducea cu căruţa. La orfelinat, păstăile şi mazărea erau la ordinea zilei. Dacă mi le pui în farfurie, acum le dau deoparte!”, ne-a spus Cornel.

„În perioada de vară mergeam la descărcat camioane sau la betoane, ca să câştig bani. La liceu, erau colegi care aveau bani, dar nu le plăcea să facă desen tehnic. Vindeam o planşă de desen tehnic cu 5 lei. La Siret, ca să faci o copie xerox era scump (n.r. – Cornel a făcut liceul la Siret). Costa 50 de bani. La Suceava era 5 bani. Veneam cu un portbagaj plin de hârtii la Suceava!”, a adăugat Cornel Manaz.

Pe de altă parte, în perioada facultăţii, le „vindea Internet” colegilor cazaţi într-un internat şcolar.

„La facultate, nu am aplicat pentru locurile destinate asistaţilor social. Am rămas toţi trei ani la fără taxă. Am avut şi o bursă de merit la Ştiinţe Economice, specializarea Management”, a afirmat tânărul.

În ultimul an de facultate, Cornel şi-a deschis o firmă de construcţii. La început era şi patron, şi singurul angajat. În timp, a reuşit să încheie contracte cu două multinaţionale şi a mai angajat personal, de multe ori tot din rândul tinerilor proveniţi din casele de copii. După terminarea studiilor, Cornel s-a căsătorit. Este extrem de discret când vine vorba despre soţia lui. Pe de altă parte, a vrut ca lumea să-i cunoască povestea. Aşa că i-a spus-o medicului Florin Haidamac. Doctorul nu a stat pe gânduri şi, inspirat de Cornel, a scris cartea „Copiii din tren coboară la prima”. Cartea se găseşte în librăriile Alexandria, preţul este 29 de lei, iar 10% din încasări merg la organizaţia „Salvaţi Copiii”.