Cazinoul din Constanța este o clădire istorică din Constanța. Este unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, fiind ridicat în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910.

cazinoul se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona în care se ridică astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză[1] (sau elvețiană[2]), Daniel Renard, care renunță la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau[3] sub influența cosmopolită a cazinourilor epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în formă de scoică. Construit din 1908, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o „matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, complect[ei] asimetri[i] și amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, și „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”.

Cazinoul cuprindea o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Era împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans, se preconizează construirea de către Henry Guarracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.

În iarna anului 1991, o furtună a distrus o parte din acoperiș, dar și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele au propus, și consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1992 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția cazinoului în aprilie 1992.

În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziția către funcționalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesități economice într-o inedita experiență bazată pe unicatul artizanal.

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre.