De îndată ce puneți o țigară în gură, aceasta începe să vă omoare corpul. Cu toate acestea, tusea și alte semne de avertizare se dovedesc de multe ori prea ușoare pentru a face fumătorii să-și schimbe obiceiurile.

O asistentă a făcut o comparație între plămânii unui nefumător și cei ai unui fumător notoriu. Diferența este atât de vizibilă încât peste 5000 de persoane au distribuit videoclipul pe facebook.  În videoclip, este ușor să observi efectele dăunătoare ale țigărilor. Plămanii oamenilor sănătosi sunt roșii ,iar cei ai persoanelor care au consumat un pachet de tigări pe zi timp de 20 de ani arată că o epavă distrusă complet într-un incendiu.

Potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), „mortalitatea totală a fumătorilor de sex masculin și feminin este de aproximativ trei ori mai mare decât cea dintre persoanele similare care nu au fumat niciodată”. Tigările provoacă aproximativ unul din cinci decese în fiecare an, ucigând mai mult de 480 000 de persoane anual. Cu toate acestea, nu este niciodată prea târziu. De exemplu, renunțarea la fumat înainte de 40 de ani reduce riscul de a muri de bolile asociate fumatului cu aproximativ 90%.